Nu poți tu, poate fata!

Uităm de multe ori sau nu mai conştientizăm, fiind prea doborâţi de griji şi gânduri, să conștientizăm ceea ce mulţi avem, din fericire, lângă noi. Pentru unii, pot părea cuvinte mari însă poate doar lipsa ei ne-ar face să-i vedem adevărata valoare. În rest, de cele mai multe ori, nu prea vedem mare lucru sau oricum, nu vedem ceea ce primim zi de zi prin prezenţa ei în viaţa noastră.

Mama, soția, fiica, prietena sau logodnica, bunica sau cea care, fără nicio legătură de sânge, ne-a crescut. Cu siguranţă cei mai mulţi dintre noi, băieții mici sau mai mari, nu ne începem ziua gândindu-ne că, pe lângă îndatoririle de la serviciu, care ne consumă aproape toată răbdarea şi energia, mai avem şi vreo câteva duzini de îndatoriri, lucruri de gândit, făcut, de încropit sau descurcat, altele decât cele aferente jobului. Mai pe şleau, nu coborâm din pat gândindu-ne la ce punem în farfurii în ziua care tocmai începe, ce punem prin pachete și senvișuri, la care din stiva de rufe să ne oprim- cea de călcat, cea de spălat sau cea de aranjat prin dulapuri. Nu ştim nici dacă în dimineaţa sosită după o noapte, şi aia întoarsă pe toate părţile de gânduri şi frământări, vom fi psihologi, pedagogi, bucătari, cofetari, gunoieri, decoratori, grădinari sau sfătuitori în cele mai neaşteptate domenii sau probleme venite, de obicei, în cascadă.

Toate acestea, pe lângă meseria pe care o avem şi sfântul job la care trebuie să mergem zi de zi. Noi, cei “tari”, sosim acasă, facem un volei scurt cu şosetele şi cămaşa şi preluăm, de cele mai multe ori, ingrata funcţie de maseur de telecomandă tv. În acest timp, ea îşi începe ziua “secundară”, parte din cea “principală”, consumată la locul de muncă. Ziua secundară, pentru fetele noastre începe pe la cinci – şase seara. Cu sarcini multe, majoritatea foarte grele, care necesită pe lângă îndemânare şi rapiditate, un fizic permanent întreţinut pentru frecuş, efort susţinut şi acceptare. În fiecare zi, femeia de acasă se confruntă cu cel puţin un buchet de dileme.

Cum să faci o ciorbă şi felul doi din două cepe şi patru cartofi, cum să împaci copiii sau nepoții care tocmai au o dispută aprinsă, cum să faci o sută de lucruri deşi ai doar două mâini şi două picioare sau cum să mai roteşti hainele din dulap astfel încât dimineaţa să nu te apuce depresia că veşnic nu ai nimic care să îţi vină bine sau ceva nou. Revin, pe rând, spălatul, călcatul, curăţenia, frecatul de chiuvete şi wc-uri, ascultatul, înţelesul şi găsitul de soluţii indiferent în ce stare fizică sau păsihică te găseşti. Dacă o singură rotiţă din această minunată „maşinărie” numită femeie, nu mai funcționează, începe haosul. Cedează toate, clachează toți. Unul geme, altul oftează, celălalt se smiorcăie. Toate lucrurile din casă se ascund și toate cele ce trebuiesc făcute dau năvală peste tine. Abia atunci vezi, simți, conștientizezi.

Fiecare pune cel puţin trei întrebări care existau oricum şi înainte însă îşi primeau răspunsul în linişte, pe neobservate. Intervine panica, vin buluc, întrebările. Unde le ţinea, unde le punea, oare cum le aşeza. Da’, oare, cum făcea? Ce punea de era aşa bun, cum făcea de erau toate la dungă, de ce baia arăta mereu ca la un hotel de cinci stele deşi cu toţii acţionam insistent ca ea să arate ca cea dintr-o cazarmă. Unde-s prăjiturile, unde sunt florile din geam, de ce nu mai miroase lenjeria frumos, unde-s şosetele albe, cămăşile, multe şi toate călcate, şi de ce nu se calcă, totuşi, singure? Ne rătăcim, în drumurile de la aragaz la frigider, sau de la coşul de rufe la maşina de spălat, ca într-o pădure deasă. Unde e lumina din casă şi de ce e atâta linişte şi toată lumea e dezorientată, debusolată? Toate acestea şi multe altele, au un singur răspuns. Toate sunt la ea şi prin ea. Pentru că fără ele, şi pitici, şi mai mari, şi mai în vârstă, ăştia mari şi tari, nu suntem şi nu putem fi la fel.

Niciodată nu vedem că ceva lipseşte, atunci când ele sunt lângă noi, printre noi, pentru că, nu-i aşa, toate acestea ni se cuvin. Ele “vin” gratis, aşa sunt de când lumea, ele există tocmai pentru că ea a fost creată şi lăsată pe Pământ ca să le facă pe toate şi să nu obosească niciodată. Mai mult şi mai mult, pentru că le place, pentru că pot, pentru că aşa sunt ele, bune la tot şi la toate. A sosit și 8 Martie, desigur, urări, flori, declarații de iubire, pentru că este ziua lor. Ar trebui însă, să nu uităm să facem acest lucru aproape în fiecare zi, sau măcar o dată pe săptămână. Pentru că și ele ne oferă nu doar dovezi de iubire ci și suportul pentru ca noi să funcționăm, să fim mereu curați, îngrijiți, hrăniți și… alintați. Cu deosebirea că ele fac acest lucru zi de zi. Așa încât și noi, cu mic cu mare, cei care le datorăm aproape totul, ar trebui să le punem un strop de “8 Martie” în greutatea fiecărei zile din an. Trebuie să furăm puțin din delicatețea și subtilitatea lor, pentru a realiza cât de mult ar însemna asta pentru ele, mai ales pentru cele care nu cer niciodată nimic și așteaptă, luptând în taină cu un milion de probleme, fie și doar un zâmbet din partea noastră!